Samsung Galaxy S8 și S8 Plus este cel mai bun telefon de pe piață

Galaxy S8 și Galaxy S8+ tocmai au fost certificate de către Consumer Review ca fiind cele mai bune telefoane de pe piață la ora actuală.

Samsung şi Apple sunt în continuare cei mai populari producători de smarpthone-uri, produsele lor fiind aşteptate cu nerăbdare de fani. Deşi Huawei, locul trei mondial lansează modele performante la preţuri mai accesibile, Samsung şi Apple sunt preferatele utilizatorilor. Cel mai nou telefon de la Samsung, Galaxy S8, a fost lansat pe 29 martie 2017.

O autoritate importantă de certificare a calității smartphone-urilor pornind de la experiențele descrise de utilizatori cu acele dispozitive a publicat de curând cel mai nou top al său de mobile. Acel raport are la bază o serie foarte stufoasă de chestionare completate de utilizatori obișnuiți ai terminalelor pe care le au în posesie.

Conform studiului pe care îl puteți citi în întregime aici, Consumer Reports a stabilit că Galaxy S8 este cel mai bun telefon de pe piață și același calificativ este asociat și fratelui său mai mare, Galaxy S8+. Ca referință, pentru a obține acest compliment, Galaxy S8 a primit 82 de puncte dintr-un total de 100. După S8 și S8+ a venit Galaxy S7 Edge, cu 77 de puncte.

Tot cei de la Consumer Reports au optat să justifice ratingul de cel mai bun telefon, afirmând că noul Galaxy S8 excelează la toate capitolele. Are camere foto foarte bune, un ecran impecabil și o autonomie decentă. Întâmplător, acestea sunt și cele mai importante particularități pe care utilizatorii le au în vedere în momentul în care cochetează cu achiziția unui nou smartphone.

Deși sunt unele dintre cele mai scumpe telefoane de pe piață la ora actuală, mulți utilizatori au definit valoarea de piață aferentă Galaxy S8 și S8+ ca fiind rezonabilă. Cu alte cuvinte, în opinia lor, are un randament preț performanță foarte bun, având în vedere hardware-ul de ultimă generație și funcționalitate de care te bucuri ca utilizator.

Luând în calcul ocuparea primelor trei locuri de Galaxy S8, Galaxy S8+ și Galaxy S7 Edge, te-ai fi așteptat ca întregul top să fie dominat de dispozitive Samsung. Întâmplarea face că poziția a patra este ocupată de LG G6, deci acela este terminalul către care merită să vă orientați dacă aveți ceva cu Samsung.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*